duminică, 27 iulie 2008

despre prietenie

Ne nastem cu dotari ‘’din fabrica’’, fara putinta de schimbare.
Una dintre dotarile cu care nu ne mandrim e egoismul. Nu se scoate prin operatii, tratamente sau terapii. Si nici nu trebuie, ar duce la dezumanizare. Incercam sa-l disimulam, dar el vibreaza in noi, evolueaza, ne dicteaza deciziile, ne ajuta sau ne dauneaza, in functie de doza.
Ne imprietenim dintr-o pornire sociala a fiintei, dar printre altele si din egoism. Din dorinta de a ne fi bine, de a avea cu cine impartasi gandurile, experientele, din sentimentul de securitate oferit de existenta cuiva dispus sa ne asculte, sa-l stim acolo confortabil si caldut, gata sa ne primeasca si ajute la nevoie. Pare conventie sociala, dar pana la urma nu e decat uman.
Problema sta doar la cat de egoist privim si traim prietenia. Atentie deci la doza aia.
Atingem uneori puncte in care interesele noastre de natura pur subiectiva si interioara incep sa fie lezate de cei pe care ii indragim….sau devin opuse. Si atunci e atunci! Ce ne facem daca reusim sa fim MEREU langa prieteni si le facem pe plac, dar NU reusim o data?!

Dar nu despre asta e vorba!
Prietenia nu trebuie sa fie ‘’m-ai ajutat, te ajut’’ - acesta se numeste schimb, vanzare-cumparare.
Si nici ‘’ma asculta oricand am nevoie’’ – asta se numeste disponibilitate
Si nici ‘’imparte cu mine tot ce are’’ – e usor infantil si nesincer
Si nici ‘’ e langa mine cand sufar, obligatoriu’’ – suferinta e unitara, nu se divide spre a se repartiza si altora, ci suntem condamnati sa o traim singuri.

Prietenia e un flux, un schimb reciproc, echilibrat si sanatos de energii.
Prietenia e impartasire neconditionata de senzatii, de preferinte, de idei.
Prietenia e atunci cand simti ca vrei sa ii auzi vocea celuilalt doar ca sa-i spui ce zi frumoasa e astazi. Sau sa impartasesti o senzatie noua, minunata. Cum miroase o floare sau ce carte buna a aparut.
Nu telefoane din obligatie si nici vizite de bifat. Nu incercarea de a intelege si judeca deciziile celuilalt, nu indicatii de valoare trasate spre a fi urmate sau, dimpotriva, stradanii de a face pe plac in ideea finala de a fi placuti. Fara sacrificii afisate, fara ajutor imputat mai tarziu, pe o lista lunga alcatuita din ‘’lucruri facute pentru tine’’.

Nu pot defini cum se dovedeste prietenia, dar stiu cum se simte… si cred ca se masoara in sinceritatea fata de celalalt si in libertate - libertatea de a fi noi insine, naturali, fara cosmetizari inutile, goi golutzi, in splendoarea personaitatilor noastre defecte si pline de bube. Si egoiste.
Sa lasam ipocrizia si sa recunoastem ca nimeni nu e mai important ca noi insine, ca suntem si vom fi mereu pe primul loc si ca in afara de parinti, nimeni nu ne mai iubeste neconditionat pe lume.
Sa-i lasam pe altii sa fie liberi ca sa ajunga sa ne iubeasca …
Sa fim noi insine ca sa ii iubim pe ei …

Niciun comentariu:

Pagini