joi, 24 iulie 2008

Vraja de iulie

Imi plac tuberozele. Flori de iulie.
Dar lor le place doar iulie cu ploile lui ploile calde. Atat.
Le savurez parfumul fragil cu o fascinatie mereu noua, minunata mereu.
Mi le aduc in preajma si am de gand sa ma imbat cat pot cu parfumul lor. Miros a amor misterios… si dureaza mai putin decat o indragostire trecatoare.
In casa le am atat cat sunt in floare, vreau sa nu pierd nici o picatura din vraja lor. Ma intampina in nari cand deschid usa, cu o promisiune vaga de deliciu, ce nu se lasa gasit si devorat niciodata, ci doar ma cheama undeva, sagalnic, cu aroma de vant cald si de iubire pe cale sa devina nefericita...
Apoi ingenuncheaza in boboci albi, catifelati si puri.
Si se desfac si ma incanta.
Si apoi mor intr-o clipa.

Niciun comentariu:

Pagini