sâmbătă, 30 august 2008

this is the end

a fost dragoste. cea mai frumoasa intamplare posibila a fiintei.
inimile bateau navalnic in piepturile frematande gata sa le sparga.
din fruntile lor apropiate in seri tarzii, se nasteau picaturi diafane ce se uneau intr-unul singur in cadere si se scurgeau in rauri argintii spre oceanul diafan.
au crezut ca va dura vesnic, dar s-a terminat. nu mai era fericita, si nici el.
finalul e aproape, se aud clopote batand a tristete in zarea indepartata strabatuta de rauri argintii, nascute din roua fruntii lor.
cand iubesti speri sa tina o vesnicie si mai mereu vesnicia iti joaca feste aratandu-ti-se aproape ca poti sa o atingi cu mana.

si apoi prin reguli nescrise, vine doliul.
unul ranit mai mult decat celalalt, doliu mai scurt sau mai lung. inechitabil, ca si iubirile. nimeni nu a iubit vreodata egal sau pentru ca celalalt o merita. iubirea e domeniul libertatii absolute, fara reguli si puncte de sprijin. probabil ca de aia se auto-distruge. iubirea e inechitabila si dulce ca o otrava periculoasa, ce altereaza venele sanatoase. iubirea nu se controleaza sau comanda, ci zguduie temeinic fiinta si uneori conduce spre pierdere de luciditate.
iubim instinctiv, nu lucid.

cum sunt iubirile, sunt si ranile. cand se imparte suferinta, nu vine nimeni sa rastoarne raportul in favoarea celui ce a iubit mai mult. inechitatea continua.
nesanatos e sa sari peste doliul iubirii, cu pasi abrupti pe un teren accidentat intr-o iubire noua, lasandu-ti coardele incalcite si dezordonate ale inimii sa vibreze sub degete straine, dupa o configuatie noua a unei fiinte noi.
trebuie sa-si redobandeasca elasticitatea singure.
doliul iubirii trebuie trait, pana la capat. doar cei dezechilibrati se arunca maine intr-o iubire noua, cand cea veche s-a terminat ieri.

Niciun comentariu:

Pagini