luni, 22 septembrie 2008

leonard cohen, un om trist

dance me to your beauty with a burning violin....
astfel a inceput concertul lui cohen si, desi ma aflam intr-un haos de nedescris generat de o teribila lipsa organizare la verificarea biletelor la intrare, am tresarit uitand de tot disconfortul acelei inghesuieli. spectacolul incepuse desi paradoxal, publicul era inca pe drum.
as spune despre concertul acesta doua vorbe: emotionant si trist. si, poate de desfasurat intr-o sala inchisa.
are o voce cu disponibilitati spre coborari foarte adanci. se simteau fiori in aer, un murmur surd si o nostalgie pana la lacrimi. in ciuda faptului ca publicul era variat, m-a uimit unitatea de simtire: tineri, batrani, oameni de tot felul, unii din peisaj, altii pe care mi i-as fi imaginat mai degraba la o chermeza cu mici, bere si manele... oameni dansand imbratisati, tineri cu fete imbujorate, batrani zambind unor amintiri doar de ei stiute, toti vibrand in felul lor.
cohen e o persoana iremediabil trista, nascuta cu povara unei depresii incurabile de care nu a scapat toata viata. un tip modest, sobru, discret, cu o atitudine si o disciplina usor formale, de o politete rece chiar si fata de publicul foarte cald adunat acolo pentru el.
nu a tresarit prea tare nici cand miile de specatori i-au cantat ''happy birthday'' desi a fost poate momentul cel mai emotionant al serii.
in sfarsit, ne-a tulburat pe toti cu vocea lui, care si-a gasit firesc drumul spre miile de suflete. acolo, pe scena cu umbre cand galbene cand violet, el s-a jucat cu secundele noastre, oprindu-le in loc.

Niciun comentariu:

Pagini