marți, 4 noiembrie 2008

nerabdare

imi place sa ma intorc. sa plec, dar mai ales sa ma intorc.
unii au nerabdarea plecarii, eu am ajuns sa o am pe cea a intoarcerii. constat ca am ajuns sa am o bucurie ascunsa dar puternica atunci cand ma intorc dupa o vreme, de undeva de afara: bucuria aceea care se revarsa din mine la gandul ca ii voi intalni pe cei dragi mie si ca voi impartasi cu ei impresii.
am inteles acum, in aceste doua saptamani, ca nu as putea sa stau departe.
fie si daca ma gandesc la tara asta plina de contradictii, haos, dezordine si de disperare materialista. ca am nevoie de terenul ei haotic sa-l simt sub picioare.

barometrul cel mai bun in a intelege ce reprezinta altii pentru tine, este sa stai departe de ei o vreme. si, surprinzator, sa vezi ca cercul se ingusteaza uneori, dar uneori se largeste, cuprinzand in el prezente noi.
am profitat de ocazie si i-am strans in brate tare pe cei care inseamna sau care incep sa insemne ceva pentru mine.

Un comentariu:

scorillo spunea...

Am aceeasi problema: nu cred ca as putea parasi tara asta plina de contradictii si haos, tara care ne imbatraneste inainte de vreme. Indiferent unde as fi, vreau sa ma intorc. Si nu am nicio clipa gandul ca as putea sa ma mut acolo.

Insa... trebuie luat in considerare un lucru: totdeauna am plecat in alta tara cu gandul ca ma voi intoarce. Mintea imi era setata pe intors acasa. Asa ca e normal sa astepti cu nerabdare sa povestesti la intoarcere. Daca ai pleca sa stai, mintea ta va fi setata pe a identifica detaliile care iti vor face stramutarea placuta. Si astfel, nu te impinge din spate dorinta sa povestesti la intoarcere.

Nu am recitit ce am scris mai sus asa ca pot doar sa sper ca nu am aberat prea tare in argumentatie. Poate o sa pot sa revin sa il editez, daca e cazul.

Pagini