duminică, 21 decembrie 2008

poveste in alb-negru

in seara asta vreau sa se termine totul. as vrea sa fiu descoperita, asa ca las semne.
el coboara scarile cu pasi tristi si greoi, amanand parca momentul. imi arunca o privirea grea, foarte sticloasa si glasul lui are un tremur bolnav: stiu totul. gata. pentru a nu ne incrucisa privirile, clipesc prelung si imi musc buza de jos, pregatita de pararea loviturii. dar imi spune neasteptat: o sa te iert, nu am cum trai fara tine pe lumea asta.

intorsatura ciudata, ma pregatisem de conflict incheiat in strangerea bagajelor, dar iata ca ma trezesc eu atacata de neprevazut si ma pomenesc mintind: nu e cum crezi tu, iti voi explica: aceea nu e o scrisoare, stiu, o sa zici ca sunt nebuna, dar am nevoie sa imi imaginez lucruri...sunt incercari literare, sau aberatii ale mintii mele, cum vrei sa le spui...am nevoie sa inventez pentru ca realitatea nu-mi e suficienta. sunt bolnava, iti marturisesc.

nu stiu cum de spun toate astea, asa usor , de parca ar fi fost adevarul. (hm, zambesc amar, de parca adevarul e usor de exprimat.)
nu stiu si nu inteleg, dar s-a dus planul meu maret pentru care facusem atatea pregatiri, doar-doar voi fi eliberata. parca mi se joaca o festa, asa ma simt: nu asteptam iertarea, dar am primit-o neconditionat.
iar ea m-a impins din nou spre minciuna, mai mult ca oricand, ca orice. nu e ciudat?!

Un comentariu:

scorillo spunea...

:) nu, nu e ciudat!

Pagini