duminică, 8 februarie 2009

Particulele elementare, Michel Houellebecq

odata cu lectura Particulelor Elementare a lui Houellebecq mi-a incoltit in minte intrebarea : spre ce ne indreptam? chiar am ajuns in epoca in care un centimetru cub vindeca zeci de sentimente? daca le luam pe toate pe rand, se pare ca previziunile sumbre se indeplinesc :
- materialismul in cea mai pura stare a pus gheara pe societatea asta, in care banul e ridicat la nivel de ''valoare'' universala, goana dupa imbogatire (despre care am mai vorbit aici) sugruma, distruge vieti, le transforma radical
- degradarea institutiei casatoriei, a relatiilor familiale e absolut evidenta, numarul divorturilor il intrece pe cel al casatoriilor, care si asa au ajuns niste conventii tolerate uneori de dragul traditiei dar de cele mai multe ori pentru varii interese, ale caror efecte sordide de azi se pot observa in copiii cu probleme de maine
- eliminarea diferentelor de varsta, gratie progreselor stiintei : doamnele noaste siliconate, colagenate, impachetate, cu cate o coasta-doua scoase pentru suplete, domnii care vor sa para din ce in ce mai tineri si-si intind si ei pielea cot la cot cu dansele, se indoapa cu antidepresive si cu viagra, accesorizandu-si tineretea si cu cate o masina de lux... ah, barbatii sunt neschimbati si absolut previzibili: se bat ca prostii intre ei toata viata pentru ''victorie'', exact ca pe vremuri in razboaie! nu s-a schimbat decat decorul
- lipsa de sentimente, libertatea sexuala deplina, gratie unei adevarate industrii a sexului, mai greu poti sa traiesti in secolul asta si sa ramai alaturi de un singur partener toata viata, din moment ce oferta sexuala e atat de imbelusgata, posibilitatile se multiplica, placerile se diversifica, stimulii te agreseaza, iti invadeaza creierul plantand curiozitatea... pe scurt concursul nu se mai inchide niciodata, nicidecum in momentul in care rostesti un DA!

ce mai ramane? cateva momente de deprimare, accese de tristete, crize scurte de personalitate care te fac sa-ti reprimi subit un plans niciodata permis. dar pentru astea exita leacuri, acele patratele minunate, acei centimetri patrati de elemente chimice... si vizite cat mai multe la ''psi''. ca deh, psihanaliza e meseria prezentul si viitorlui, atat cat va mai fi.
aici am vrut, aici am ajuns, asta e lumea minunata la care am dorit sa ajungem, iata! ne mai deranjeaza din cand in cand pe cate unii niste perimate sisteme de valori, in rest, daca s-ar putea sa devina totul o orgie universala ce bine ar fi! de remuscarile de mai incolo se ocupa terapeutul personal!
o carte deprimanta, imi traseaza intrebari in directii haotice in minte, ce-si gasesc raspunsuri amare si triste. senzatie de pustiu. spre ce ne indreptam oare?

Niciun comentariu:

Pagini