luni, 9 februarie 2009

trei fete, trei bruschette, trei umbrele

aseara am iesit cu dragele mele prietene anne si laura sa mancam la chinezesc. aveam in plan templul soarelui, pentru ca e cel mai ok dupa parerea unuia din cei mai buni actori in viata:) si, chiar daca inauntru arata cam kitch, stiam ca se mananca bine.
pe drum ne-a trasnit insa ideea sa schimbam cu ceva mai deosebit, mai cool si, gratie lui vali, expert in al mancarurilor si locurilor de gen, ne-am amintit de il gambero rosso. search rapid pe google, gasit adresa, schimbat directia. noroc cu blackberry-ul annei. deja schimbarea de plan ne schimba dispozitia :)
si avea sa fie, o afirm cu certitudine, seara de care aveam nevoie... pe care o asteptam de mult si pe care niciuna dintre noi trei nu o vom uita usor.
deci sa incepem cu italianul, cred patronul casei sau cam asa ceva, extrem de dragut si relaxat, care ne-a primit intr-o explozie sincera de bucurie latina, calda, relaxata, neformala. era atat de haios ca ne-am inveselit pe loc. interiorul era si el tot cald, atmosfera era de casa, intima, culorile erau placute si detaliile atent lucrate, concurand la o senzatie de liniste si confort. mobilier impecabil, mult lemn, carti pe rafturi, perdele cafenii. incepeam sa ma simt ca in vacanta, si data fiind atitudinea, ca intr-o vacanta afara.
au venit bruschette din partea casei. am comandat mancarea. apoi a mai venit niste branzica din partea casei si maslinutze verzi delicioase. dupa aia a venit vinul, rose, foarte bun si din punctul asta lucrurile s-au imbunatatit si mai mult. nu stiu ce vin a fost, ca vinul e de obicei task-ul ex-corsicanei laura. dar am simtit toate trei ca devine o seara speciala, toate grijile si greutatile s-au evaporat usor undeva in lumina discreta, vinul curgea de minune, noi eram imbujorate, muzica placuta, in surdina. ce mai, vacanta duminica in floreasca, de ce nu?
de aici insa a urmat contributia noastra personala. sau a vinului? sau nu ne mai dadeam seama...ca am inceput sa radem din orice. am ras de fitzosii de alaturi, de noi insene pe rand, de situatiile absurde, dramele incredibile, gen povesti SF din vietile noastre. am povestit fiecare ce ni s-a mai intamplat in utimele cateva ore trecute de la ultimul update. telefonul uneia ''bipaia''de sms-uri, un nou amuzament, de gen masculin. ia hai sa incercam varianta facutul pe proasta, ca femeile destepte nu mai sunt la moda. nu pe genul filozofico-erudit cum suntem obisnuite, ci pe genul usor tamp ''da, ai dreptate, dar cata dreptate poti sa ai!''
si am izbucnit toate in ras, dar un ras nebun. ceilalti clienti trageau cu ochiul la noi. tipul cu sms-urile dadea replici inteligente, pacat. ''exagerare progresiva'' si alte minuni din astea... cand ma trezesc ca imi iese involuntar pe gura :''dar eu citesc o carte pe zi, nu pot asa, inteligenta ma tradeaza''... si am ras teribil, in hohote, ca in scoala generala cand ma scoteau afara profesorii de la ore.
si toata seara am continuat sa debitatam prostioare narcisisto-feministe in atmosfera parca de sarbatoare.

mancarea fost delicioasa. eu am luat paste cu fructe de mare, fetele au luat vita si peste. la sfarsit ni s-au servit in pahare reci digesive uleioase, din partea casei. dupa aia ne-au adus niste trufe si nu s-a terminat aici. ne-au mai adus si o farurioara cu bomboane si ne-au intrebat daca mai vrem trufe. nu, multumim, nu suntem obisnuite cu asemenea tratament, nu la noi in tara - era sa le zicem :)
nu e nevoie sa mai mentionez ca italianul se intretinea cu noi atat de familiar si atipic pentru restaurantele de la noi ca nu mai stiam ce sa credem, mai exact in ce tara ne credem. la un moment dat insa - si asta a fost punctul culminant - il zarim trecand discret pe langa noi cu trei umbrele in mana. laura ne sopteste : deci nu se poate... tipul are trei umbrele, or fi pentru noi? trei bruschete, trei branzici, trei limoncello, trei umbrele ...e prea de tot! si iar am ras, si mai tare, cu pofta, un ras plin si curat, o relaxare totala, de vacanta, fireasca, de care imi era foarte dor.
suntem usor euforice, deci merge un drink si o batzaiala scurta in lime sau in jack's, a propus anne. pacat de dispozitie sa o risipim, nu? si fara baieti azi!
am platit si dat sa ne ridicam cand apare italianul cu umbrelele in mana. zambind larg ne spune ca are un mic dar pentru noi, in semn de recunostinta ca i-am calcat pragul. noi radeam si ne-am oprit din ras, nu ne venea sa credem. frumos, din nou o spun: atipic, naturalal, altfel. i-am multumit din inima si l-am asigurat ca il vom mai calca si altadata. tipul a reusit, cel putin din punctul meu de vedere. ma voi intoarce, si prietenele mele la fel, si vom spune si altora.
o seara perfecta. am spus cu voce tare in masina, ca la un oscar imaginar: ''ii multumesc lui valentin pentru locul asta, pentru aceasta seara. si destinului ca mi-a dat niste prietene minunate, superbe, inteligente si funny''.

Niciun comentariu:

Pagini