duminică, 22 martie 2009

pe urmele eroinei din Panza de paianjen

imi amintesc cum adolscenta fiind cadeam intr-o reverie delicioasa, ulterior denumita romantico-desueta, ma asezam pe un fotoliu umbrit de frunze racoroase si savuram lecturi ca Lorelai si Panza de paianjen. imi amintesc cum ma absorbea istorioara de amor dureros de intens dintre Diana Slavu si Petre Barbu, poveste cu mestesug cusuta de Cella Serghi intr-o atmosfera marina captivanta, incarcata de un romantism usor desuet, as spune acum.
asa ca am pornit sambata spre Balcic, pe urmele eroinei principale.
prima oprire deviata din tabloul interbelic a fost la Irish-ul din Constanta pentru micul dejun. cafea proaspata, un croissant preparat cum trebuie si marea frematand dupa geam, chemandu-ne ochii intr-acolo... era un inceput perfect.
am trecut repede in Bulgaria si am gonit spre destinatie. sunt vreo 70 km, asa ca am ajuns in scurt timp. am cotit dupa indicator si ne-am trezit pe niste stradute extrem de intortocheate si pline de gropi, aproape ca nu imi venea sa cred ca duc spre locul acela stabilit in mintea mea precum usor magic, nicidecum atat de saracacios. in loc de romantism am simtit o usoara revolta in stomac la coborarea abrupta si la slalomul printre gropi. am coborat o panta si dupa un colt s-a ivit surprinzator balcicul arid, stancos, abrupt, ce ma fascinase candva cu povestile lui, inca prezente in mintea mea. casute marunte, inghesuite, aproape atingandu-se intre ele se imprastiau pe coastele lui albe. jos strada se termina cu un soc brusc, intr-o retea de zeci de stradute, alunecand parca direct in mare. de o parte si de alta cladiri vechi, paraginite, neingrijite, ici colo santiere sau constructii noi, totul fiind un mix teribil intre vechi si modern alunecand frecvent spre o usoara lipsa de gust.
ma asteptasem la altceva, cu siguranta. intelegeam, pentru a suta oara, ce inseamna lipsa de bani.
in sfarsit, am cautat castelul reginei Maria. ne aflam intr-un fel de centru al orasului, pentru ca erau hoteluri si cladiri ceva mai rasarite, cand am zarit faleza serpuitoare. ne-am gandit ca suntem aproape, dar de unde! drumul de masina se infunda. la fel s-a intamplat inca vreo 20 de minute. am cautat un indicator, dar nu erau. am gasit pana la urma castelul intamplator, era mult mai mic decat in imaginatia mea... am dat o raita, strabatuta de un o unda de romantism provocata de amintirea unor senzatii simtite demult, poate de vantul sarat ce imi batea in par, poate de imaginatia imbelsugata care ma chinuie din cand in cand.
si totusi o emotie a inceput sa ma intepe intr-o zona vaga, ca o durere cunoscuta de care fac abstractie zilnic ca de o racea usoara.
dar aici sunt eu, in visele si in proiectiile mele! cele construite in adolescenta, in trairile intuite de mica, intrecute de relatitate, insutite in dezamagiri si totusi incapatanat de multiplicate in sperante. azi sunt pe tarmul visat, pe pamantul iubirii, vantul imi bate rebel in par si pasii nehotarati mi se incurca prin nisip...
am incheiat ziua in cap kaliakra, la un restaurant specializat in gatitul de scoici proaspete, privind marea la o aruncatura de bat si soarele care se pregatea sa se retraga dupa perdeaua ei albastru inchis. am mancat scoici delicioase preparate in diverse feluri si am baut un vin alb pe care nu ma pricep sa il descriu, dar judecand dupa pret si dupa euforia aproape palpabila ce plutea in zarea violet de seara de primavara pe mare, dupa extazul narativ si explozia de sinceritate absoluta impurpurata cu o roseata sfioasa in obraji, era cu siguranta de calitate. asa ca am gasit de cuviinta sa inchei ziua acestui balcic cu o marturisire dureroasa si veche, sau poate noua, a mea sau poate a tuturor, dintotdeauna dar niciodata rostita.
ce poate fi mai romantic de atat?

3 comentarii:

valy spunea...

Iti doresc o primavara frumoasa!

Patricia spunea...

Multumesc la fel, Valy!

Andreea spunea...

mi se pare foarte romantic....superromantic..

Pagini