sâmbătă, 13 iunie 2009

imperiul dorintelor

am citit undeva ca fericirea consta in principal in felul in care ne managiuim asteptarile. la o prima privire mi s-a parut pertinent. pana la urma e ca in multinationala in care lucrez unde totul se invarteste in jurul notiunii de forecast si target. forecastul atinge intotdeauna targetul si se realizeaza, cu conditia sa fie usurel si nu prea indraznet.
de aceea cred ca nu pot fi intru totul de acord cu cel care a lansat fraza cu fericirea. din mai multe motive.
in primul rand pentru ca vorbim de o zona umana, nemasurabila, iesita din perimetrul calculelor si teoriilor economice.
in al doilea rand pentru ca, daca la o adica ne putem programa propria viata, va fi greu sa o facem cu a altora. si ei intotdeauna vin si ne strica planurile.
si pentru ca necesita un control perfect si poate multi dintre noi nu il au si nici nu doresc sa-l obtina.
dar in special pentru ca nu gasesc raspuns la intrebarea: ce mai suntem atunci? traim sau facem calcule avand mereu grija sa nu iesim din ele?
cred ca trebuie sa mai si gresim din cand in cand, sa rupem linia pe care ne indreptam spre o fericire comoda. sa privim si mai indraznet, mai sus, mai departe. sa ne lasam tentati, sa visam, sa ne trezim si sa ne dam cu capul, dar mai ales sa avem curaj. dorintele noastre sunt vii si au viata proprie si noi, vii prin ele.
acum, lumea din afirmatia respectiva mi se pare lipsita de imaginatie si de o lasitate trista. gestiunea perfecta a dorintelor nu exista. poate ca reusim sa ne fixam asteptarile, dar neasteptarile au intotdeauna mai mult farmec.

2 comentarii:

scorillo spunea...

cine isi seteaza targeturi usurele pentru a fi fericit este intr-adevar de o lasitate trista. este vorba mai ales de asumarea asteptarilor.

daca ma gandesc la nefericire realizez ca ea apare mai ales atunci cand asteptarile noastre nu se indeplinesc. dar asta nu inseamna ca trebuie sa imi setez asteptari ususrele. managementul ne-asteptarilor este inclus intrinsec si managementul asteptarilor. totul pentru victoria finala: fericirea. "pursue of happiness" nu exista fara management.

in romanul pe care il citesc acum, eroul isi aduce aminte cum la varsta de 20 de ani a intalnit o femeie la 50 de ani care i-a spus ca cu timpul, totul devine din ce in ce mai simplu. acum, la 30 de ni, tanarul erou i-a dat dreptate si am tendinta sa ii dau si eu.

scorillo spunea...

Nu am vazut filmuletul asta inainte sa emit aceasta infama maxima despre care vorbesti, dar cred ca vine intr-o oarecare masura in ajutorul meu...

http://www.ted.com/index.php/talks/barry_schwartz_on_the_paradox_of_choice.html

Pagini