miercuri, 22 iulie 2009

me & Amsterdam


cred ca daca imi adun impresiile despre amsterdam si incerc sa le stochez intr-un cuvant potrivit, acela ar fi ''libertate''.
cea mai puternica senzatie nu o am - asa cum intotdeauna nu caut asta la un oras strain - de la obiectivele de atractie turistica, de la centrul de oras dotat de regula cu o mare catedrala sau de la muzee, ci vine din pulsatia vietii, din parfumul stradutelor, din zonele non-turistice. de multe ori din aer, din unghiurile in care cade lumina sau din felul in care mi se pare ca zambesc oamenii. mi-au placut stradutele cu casele alea ale lor inalte, arhitectura lor calda, felul in care se imbinau culorile, niciodata in kitch (asa cum o dam noi :D), dar recunosc ca m-a cucerit de-a dreptul ceea ce vedeam pe ferestrele foarte inalte, intotdeauna larg descoperite. si nu ma refer la red district :), ci la zonele obisnuite. seara fiind puteai sa vezi totul inauntru, dar probabil pe nimeni nu interesa. orasul ferestrelor deschise as zice.

mi-a ramas intiparita in minte imaginea din livingul unei case: zece seara, el si ea serveau cina, la ei fiind masa principala asa cum la noi e pranzul. vedeam tot inauntru: tavanul inalt, peretii deschisi la culoare, interior foarte primitor, multe obiecte de arta, un perete intreg plin de tablouri. o lumina difuza, niciodata becuri puternice in mijlocul tavanului! el si ea stand la masa, asa cum ar sta la restaurant, discutand si ciocnind din paharele cu vin. eleganta, simplitate, un rafinament subtil in tot, si sunt sigura ca nu aveau 2-3 facultati sau cine stie ce bani. ea poate era lucratoare la cinematograf iar el functionar la central station. genul de oameni de rand care la noi e aproape o specie diferita (injuraturi, manele, seminte, bere la pet si neaparat un interes vehement fata de ce a facut vecinul).

am vizitat tot, am strabtut strazi, am batut magazinele, am facut tot ce se putea face. am gustat din viata lor. mi-au placut baruletele, am baut berea cea mai buna din lume numita ''la chouffe'' - am dezvaluit aici secretul lui daniel, sa ma ierte:D (parca trebuia sa facem reclama, nu?!). mi-a placut lipsa de stress si calmul lor, uneori enervant pentru stilul in care sunt obisnuita, ca noi suntem obisnuiti cu graba, ne grabim, nu avem darul de a prinde lucrurile simple din mers.
privirile senine mi-au placut, felul in care un trecator oarecare mi-a multumit ca l-am lasat sa treaca si apoi m-a batut prietenos pe umar. nu are sens sa aduc vorba despre organizare, infrastructura, sisteme, reguli sau mentalitate.
si, in plus ca sa si glumim un pic... cum sa imi fie oare intr-o tara plina cu femei uratele si cu barbati frumosi?

Niciun comentariu:

Pagini