marți, 23 februarie 2010

calatorie prin jungla aparatului birocratic

azi am intalnit ceva senzational: un functionar amabil, la o banca. dar ajung la asta mai tarziu. mai intai alergatura mea la administratia sectorul 6 ca sa ma inscriu la rolul fiscal cu casa, o aventura, evident, kafkaiana.
inauntru, cred peste 300 de oameni stand intr-o dezordine absoluta ba la coada, ba pe la birouri, majoritatea alergand buimaci de colo colo ca vezi doamne, treaba cu luatul bonului de ordine si afisarea lui pe ecrane i-a cam derutat.
odata intrata in invalmaseala aia cu un miros de inchis si de batran, am realizat ca nu exista instructiuni sau indicatoare. deci intri bine mersi si...stai. sau ceri ajutorul cuiva, pentru ca a ghici unde e biroul de informatii e absolut imposibil, din moment ce el se afla undeva in fundul cladirii, dupa un culoar intortocheat. locul lui ar fi fost multa mai potrivit mai in fata, dar ma rog. cei in varsta, adica aproape toti cei dinauntru erau de-a dreptul terifiati si nu intelegeau ce se intampla. m-am uitat la fetele lor: triste, urate, apasate de griji, fete pe care nicidecum nu se citeste vreun spririt fin, unele din ele brutale si necizelate, incruntate, derutate, oameni imbracati in haine inchise la culoare, ponosite. si, ca sa fie treaba treaba, in marea aia de oameni erau trantite cumva in mijloc niste scaune pentru cei ce vor sa astepte stand jos. scaunele alea mi-au trezit rasul, erau pur si simplu hilare, aliniate ca la spectacol, cu bietii oameni pe ele, privind in fata spre ecranele ce afisau numerele de ordine si aratau de-a dreptul penibil, caci e greu de imaginat firescul unor randuri de scaune in mijlocul unei multimi care se calca in picioare.
functionarii blazati, toti isi faceau treaba mecanic, vocile lor sunau automat si erau la randul lor ponositi, uzati, fara suflu tineresc.
''unde pleci domne, auzi, hei, matale tataie unde fugi ca aici e randul dumitale, uite vezi? acolo sus e afisat numaru' 137 si mata ai numaru 137, pricepi? striga o cucoana roscata la un nene in varsta tare, sa tot fi avut trecut de 80. si nenea tot nu intelegea. ''aloooo''.
m-a cuprins disperarea. am iesit afara tragand aer in piept, nu pentru ca am rezolvat cu inscrierea fiscala, ci pentru ca am putut sa ies de acolo, cu gandul sa nu ma mai intorc curand.
apoi m-am oprit sa platesc rata, la intamplare la un sediu piraeus din zona domenii. cand am intrat, o prezenta agreabila m-a intampinat direct de la usa: cu ce va puteam fi de folos, stimata domnisoara? nu, nu era la misto, ca asa am crezut si eu la inceput. doamna respectiva avea in jur de 40 ani, o tinuta profesionista, un zambet cald si cuvintele sunau lin si alunecau ca un balsam peste toate traumele birocratice suferite in ultima vreme. m-a intrebat amabil daca vreau si aia, si cealalta, dar ia sa vedem si cat aveti in cont, etc. ''sunteti reala?'' nu m-am putut abtine s-o intreb.... da, era reala si pentru tratamentul ei ma voi intoarce la acea banca mereu. o sa renunt la gretoasele de alba iulia care mai ca nu-ti dau cu ceva in cap cand le ceri sa-si faca treaba.
doamna mea de la piraeus mi-a spus cu voce vioaie la sfarsit: sa aveti o zi minunata domnisoara, si va mai asteptam, a fost o placere''.
si din partea mea, sincer. si, mai ales....o mare surpriza.

Niciun comentariu:

Pagini