marți, 27 aprilie 2010

povestea cu nichita

- deci domnule oprea, puteti sa va luati fata acasa, spuse profesorul.
tata intreba usor speriat:
- cum asa, dupa doar patru sedinte?
- intocmai, dupa doar patru. eu nu am cum sa o ajut: nu are nevoie de meditatii ca sa treaca cu bine prin admiterea la liceu. si as mai avea o recomandare: spuneati economic? nu domnule, nuuu! lasati fata sa zboare.
tata zambi dar si rasufla usurat, eu eram un pic dezamagita. incepuse sa-mi placa sa vin in apartamentul din cartierul ostroveni al domnului margalina – al carui nume ma uimise la inceput – un apartament in a carui bucatarie mare, transformata intr-un fel de living, facusem fix patru ore de meditatie la limba romana. si totusi, acele lectii mi-au ramas intiparite pentru totdeauna in memorie, caci au reprezentat prima mea intalnire cu nichita.

in prima zi, emotionata si distrata, fataindu-ma pe scaunul prea inalt pentru mine, l-am auzit spunand cu titlu de introducere sa scoatem fiecare o foaie de hartie si sa scriem pe ea un vers, dupa care sa-l interpretam asa cum ne pricepem. parea oficial si serios.
am luat pixul si am scris cu litere ordonate cele dictate de profesor:
frunza verde de albastru / ma doare un cal maiastru
celelalte doua fete au chicotit. dar eu am simtit ca nu e de gluma, suna mai degraba ca o rezolvare de problema la mate decat interpretarea unui vers si m-am panicat ca in fata unei enigme de descifrat sub presiunea unui timp limitat. cuvintele au trecut pe langa mine pastrandu-si sensurile ermetice... si totusi am simtit o tresarire vaga in interior, ca o vibratie ascunsa. fermecata, am cazut pe ganduri.
- ia sa vedem copii, va spune ceva versul asta, simtiti ceva?
eu tocmai aveam o viziune inaripata, aievea in fata ochilor larg deschisi mai mult spre interior. cuprinsa de farmecul care avea sa ma ingenuncheze mai tarziu, am raspuns timid:
- domnule profesor, eu simt.
- deci?
- dar nu pot sa spun in cuvinte.
- incearca, m-a incurajat cu ochi patrunzatori si vii.
- nu pot, caci mi s-a pus un nod in gat.
si asa am facut cunostinta cu nichita.

2 comentarii:

cosmin1306 spunea...

si, pana la urma, ti-a placut Nichita?

Patricia spunea...

nu doar mi-a placut, ci l-am ''simtit''. cu creierul, dar mai ales cu inima. iar cateodata senzatiile provocate de ''necuvintele'' lui mi-au coborat usor si spre stomac ;-)

Pagini