vineri, 20 august 2010

surpriza din trafic

acum cateva zile, cum s-ar zice am comis-o in trafic. acea relativitate asupra momentului in care se pune verde la pietoni, fractiunea aceea de secunda fatala... atenta sa dau prioritate pietonilor dupa ce ma avertizasera cativa prieteni ca politia are mare focus pe asta in aceasta perioada, iata ca mi-a fugit mintea aiurea (ce paradox) si mi s-a intamplat tocmai ce vroiam sa evit. si asa, in sentimentul ultimelor evenimente din viata mea, ce a urmat a fost usor ciudat.
ma trezesc deci din mers trasa pe dreapta de politistul ce aparuse brusc in dreapta mea pe motor.
- prezentati va rog actele, stiti de ce v-am oprit, nu-i asa?
evident ca nu stiam desi aveam o vaga banuiala;-) iar in lipsa mea permanenta de inspiratie in a ma descurca in societatea moderna, am ingaimat:
- nu am idee. si am adaugat cu sinceritate: stiti, eu nu ma descurc in asemenea situatii, nu stiu ce sa va spun, dar sunt poate cea mai corect persoana in trafic. bine ca am avut grija sa-l pun pe ''poate'', altfel i-as fi insultat capacitatile vizuale;-) eram extrem de incurcata, nervoasa, iritata, suparata de imi venea sa plang... asta imi mai lipsea acum, de abia incepuse sa-mi mearga OK ca trebuia sa vina ceasul rau! cu tramvaiul Patricia, asa-ti trebuie! aproape ca ma bufnea si rasul.
in momentul ala politistul ridica niste ochi albastri spre mine, in care am putut sa citesc o urma de omenie, ba chiar de inteligenta. imi venea sa strig de uimire la neasteptata lui privire... si in acelasi moment am stiut ca ma va ierta fara sa am o explicatie rationala.

in primele secunde in care tipul a spus ca hobby-ul lui este literatura, am crezut ca halucinez. peste cateva minute discutam despre victor hugo, marquez si liiceanu.
si mai incolo despre relativitatea justitiei si nedreptatile sociale in care ne-a tarat comunismul. totul intr-un limbaj elevat, pe care la inceput imi era si teama sa il folosesc, dar pe care treptat am capatat confortul si lejeritatea de a-l aborda cu interlocutorul meu... in cele doua ore cat am stat de vorba.
in realitate nu am ce sa povestesc mai mult si nici nu o sa divulg discursul care m-a ajutat sa scap. discurs pe care, culmea, am avut capacitatea sa mi-l construiesc, in ciuda faptului ca eu chiar nu ma descurc in asemenea situatii. de fapt n-as vrea sa-mi atribui mie meritul de a fi scapat, acesta revenind intamplarii de a da peste un politist OK. poate ca omul acesta e o exceptie in breasla lui, desi mi-ar placea sa cred ca nu. a, si nu, nu m-a invitat la cafea, asa cum mi-am primit multe observatii ironice. tipul era chiar profi, nu a trecut de bariera decentei sau respectului. desi eu, in socul meau as fi putut fi gresit interpretata, caci tot imi venea sa-i spun: ''ciupeste-ma, nu cred'' ;-)

Niciun comentariu:

Pagini