duminică, 26 septembrie 2010

Marea, marea - Iris Murdoch

simt nevoia sa scriu despre aceasta carte caci eram amortita, antrenata in teluric, aproape in imposibilitatea de a ma desprinde din problemele mele si ea m-a trezit. si iata-ma din nou dincolo, in zona preferata... a imaginarului.
nu as putea afirma ca povestea in sine m-a prins in mrejele ei, desi trebuie sa admit talentul autoarei pentru intretinerea suspansului.
mai degraba reflectiile de pe langa, mai exact altceva, e un personaj magnific in aceasta carte care m-a cucerit: marea in sine. cat ma bucur ca aceasta scriitoare s-a ocupat de acest subiect! cartea asta m-a facut, intr-un fel estetic, fericita. si... foarte invidioasa. cate clipe frustrante mi-am petrecut sub neputinta de a povesti ceea ce vad, aud dar mai ales simt langa mare. mai degraba as extrapola: langa Natura, caci virtuozitatea autoarei nu se opreste la a transpune imaginea marii. chiar si in felul in care descrie niste bolovani banali, niste stanci sau gradina unei case obisnuite se simte ceva, un fior, un freamat.
eu am simtit nelinistea, nu stiu de ce. framantarea, chinul, intrebarile, tristetea imensa care ne apuca in unele momente, aparent fara motiv.
deci, fara sa intre in meditatii filozofice, autoarea a facut o magie: a trimis si lasat Natura sa vorbeasca.
uneori fiorul misterului strecurat mi-a reamintit de Magicianul, alteori am simtit in obsesia lui Charles pentru Hartley ceva din Colectionarul, si nu pot sa uit cat de mult mi-au placut amandoua, deci din pricina aspectului de originalitate a povestii poate ca nu m-a cucerit subiectul in sine. dar cate povesti nu se repeta... secretul constand intotdeauana in felul in care sunt spuse. nu, nu e asta, ci faptul ca iubirea lui Charles pentru acea fata nu m-a convins, mi s-a parut lipsita de substanta, fiind mai degraba o deviatie comportamentala decat o exaltare sufleteasca. dar nici aspectul deviatiei nu m-a cucerit, cum s-a intamplat de exemplu cu Lolita lui Nabokov.
nu mai stiu exact unde si cand am inceput sa simt o usoara dezamagire in a cumpara motivul iubirii duse la extrem, poate ceva a sunat fals in momentul in care am simtit contrastul intre viata plina de intrigi amoroase a lui Charles si veneratia lui asa zis pura pentru prima iubita. nu imposibil, doar neverosimil. am abandonat insa aceasta cautare, sensul este in alta parte.
sensul este acolo unde sunt sensurile, in univers.
poate ca ar fi fost marea, insa eu am norii si cerul... stiu ca atunci cand nu mi-e foarte clar ce se intampla in mine pot sa privesc acolo, spre certitudini. mai intotdeauna gasesc reflectia gandurilor mele.

Niciun comentariu:

Pagini