joi, 16 decembrie 2010

ultimul rau, speranta

cand cutia pandorei s-a deschis si relele dinauntru s-au imprastiat in lume, a mai ramas unul singur, nestiut de nimeni, pe fundul cutiei: speranta. toti oamenii l-au privit atunci ca pe un sipet al norocului, dar oamenii au uitat ca dorinta lui zeus era ca omul sa continue sa chinuie si chinul sa fie infinit, sa nu se opreasca niciodata...
dintre toate relele speranta e raul ultim. poate celelalte o intrec prin durere sau dezastrele produse , dar niciunul nu are calitatea aceasta de recurenta. oriunde te-ai duce, orice ai face, sa stii ca raul vine dupa tine si se repeta ireversibil, dar asta nu ar fi nimic: ideea e ca in timp ce te distruge, ai impresia, pardon convingerea ca-ti va fi bine.
nu stiu vreun tribunal care sanctioneaza speranta si nici vreo canapea de terapeut pe care sa te vindeci de ea, astfel ca se misca libera, neprinsa si netratata de nimeni prin lumea noastra. parca e un drog elitist si periculos.
deunazi am vazut un reportaj despre substantele etnobotanice perfect legale versus substantele ilegale, cu care luptam pentru simplul motiv ca formula lor chimica se regaseste studiata in niste analize si, drept urmare apare pe o lista de interdictii. dar oare pe langa asa zisele substante interzise, mai mult sau mai putin de o lege, nu e clar ca nu avem nicio sansa in lupta cu relele din care NOI suntem alcatuiti? sau poate ca ne luptam cu ce stim ce e rau, dar ce facem cu cele rele de care nici macar nu suntem constienti?

Niciun comentariu:

Pagini