luni, 7 martie 2011

oboseala care face sens

am petrecut o zi minunata.
m-am trezit pe la 10, mi-am facut o cafea buna cu lapte.
si am inceput sa ascult ''dialogurile '' lui Plesu cu Liiceanu, unul cate unul.
orele au trecut fara sa simt, adancindu-ma in densitatea de idei, dorind sa nu scap nici macar una, nicio nuanta, niciuna din incantatoarele dezbateri despre intalniri miraculoase, ce si cum citim, ura si invidie, iubire, frica, prostie si rautate.
am ras, m-am crispat, m-am intristat, am revelat. iar la sfarsit m-am trezit cuprinsa de o oboseala intensa.

poate ca dozajul a fost prea mare, sau poate ca nu sunt obisnuita sa ma confrunt cu densitatea.
pentru ca in jur e un vid de idei, o rispia de cuvinte. noi oamenii vorbim mult si usor si de cele mai multe ori numai despre fleacuri: la serviciu, pe strada, la televizor, in localuri... peste tot e ''plin de goluri'', e plin de sfatutori, de atotstiutori, de falsi intelectuali, e plin de intalniri ratate, mascate de zambete si politete exagerate. am mai spus oare cat ma irita zambetele largi, de genul ''intampinare'', asa cum ma enerveaza si conversatiile de umplutura, pe care, a propos, si eu le fac;(

se spune ca la un moment dat, demult, Liiceanu a fost luat intr-o plimbare de Noica pe dealurile din Pucioasa. pret de cateva ore s-au tot plimbat ei, iar in tot acest timp Noica i-a tot vorbit... si Liiceanu asculta si nu a simtit cand trece timpul.
dar odata ajuns acasa dupa plimbare, Liiceanu a cazut brusc intr-un somn de trei ore.

Niciun comentariu:

Pagini