duminică, 18 decembrie 2011

singuratatea numerelor prime, paolo giordano

''de acum invatase. alegerile se fac in cateva secunde si se platesc in restul timpului ramas.'' la fel ca lipsa alegerilor - as adauga - care in fond e si ea tot o alegere.
ma dor ochii, sunt amortita si am senzatia aia ca m-am rupt de lume, caci am petrecut cateva ore bune aproape nemiscata pe canapea, cu ''singuratatea numerelor prime'' in brate si nu m-am putut desprinde de ea decat odata cu parcurgerea ultimei pagini.

probabil deja am spus totul: mi-a placut. mai mult decat atat, m-am dizolvat odata cu fiecare pagina si am intrat pe nesimtite in poveste, unde am stat ferecata si furata lumii din jurul meu, careia acum ma redau cu greu, ca dupa o reincarnare.
de ce? pentru ca am trait aievea, uneori cu o intensitate dureroasa dramele eroilor principali, alice si mattia, de parca as fi fost cand unul cand celalalt. le-am inteles atat de bine suferinta, angoasa, trauma, singuratatea, dar mai ales neputinta.

o sa merg chiar mai departe cu rationamentul care, pe langa simtire, m-a facut sa-mi placa asa de mult cartea asta: unele lucruri chiar nu se rezolva niciodata, nu se pot vindeca, indiferent de tratamentul aplicat, fie ca e el timp, dragoste, fuga, negare, terapie sau mai stiu eu ce. tot ce poti sa faci e sa inveti sa traiesti cu ele ca si cu o familie.
acesta este, cum imi place sa-i spun, un ''bold statement''al autorului.

cei doi eroi poarta cu ei poveri ale unor intamplari trecute, traumatizante, care ii fac incapabili sa duca o viata normala. in ciuda asemanarii povestilor si a faptului ca ai senzatia ca se creeaza cadrul unei povesti de dragoste intre cei doi care, asa cum ne place noua oamenilor sa credem, o sa ii vindece de suferinta... nu se intampla asa. imi permit sa spun ca autorul a inteles, cu o fina si amara ironie, ca nu intotdeauna binele si dragostea sunt suficient de puternice ca sa invinga. la fel de bine cum a inteles ca fortele alea ale universului chiar nu conlucreaza intotdeauna spre indeplinirea viselor cele mai frumoase.
el e mai inteligent de atat, stie si ne arata si noua, cititorilor, o realitate cruda, dezgloita de orice lirism sau romantism, dar ne-o arata cu un curaj dezarmant, asa cum e: neputinta exista, condtionarea obiectiva, ''datul'', ireparabilul, ne depaseste uneori forta de a alege ''binele''.

eroul masculin, cu precadere, e creat cu o autenticitate si o precizie care mi-a amintit de personaje ale lui nabokov, fara sa stiu exact de ce. el, mattia, experimenteaza mai dur, mai amplu, experienta singuratatii si dovedeste o neputinta perfecta - daca pot sa spun asa - de a trece peste sentimentul de vinovatie pentru disparitia (sau moartea) surorii sale, neputinta care il controleaza in toate angrenajele fiintei si pe care, in mod curios pentru literatura de gen, nu se vrea si nu se lasa tratata in nicun fel. cu incapatanare, as putea spune, eroul pare sa vrea sa isi poarte pana la sfarsit destinul.

interesant este ca demonstratia autorului se desfasoara din doua sensuri, total opuse, pentru a ajunge la aceeasi concluzie: spre deosebire de mattia, alice incearca sa duca o viata normala, joaca, se preface, incearca sa intre in rol, iar in cele din urma clacheaza, tragandu-i in drama sa si pe cei din jur, in special pe sotul ei care o paraseste cutremurat de lipsa ei de deschidere, de felul in care si-a ferecat secretele si de raceala ei disimulata intr-o asa zisa dragoste de sotie.
nici mattia, nici alice nu pot sa treaca ''peste'', ambii insa in feluri diferite.

q.e.d. pare sa spuna autorul, de altfel aceasta ''alta matematica'' se insinueaza in preocuparile concrete ale eroului masculin, care ajunge sa studieze cu ardoare matematica ale carei teorme ii chinuie mintea toata viata.
nu stiu daca e o carte de dragoste, focusul este pe altceva, dar daca e sa fie sa o privim asa, cu singuranta nu e una cu final fericit. o simti insa reala si vie, ca pe o poveste ce te anima intocmai ca atunci cand erai mic si ascultai cu ochii mariti de nerabdare basmele copilariei in care intotdeauna invingea binele.

Niciun comentariu:

Pagini