vineri, 13 ianuarie 2012

obligati la fericire

printre altele, asta mi-a inspirat piesa de teatru ''Purificare'', vazuta acum cateva zile la TNB. am stiut ca imi place doar dupa cateva replici:
''de-a lungul timpului, studiile filozofice au aratat ca problema generala cu care se confrunta oamenii este ca ei cauta in permanenta ceva ce nu gasesc''.
''ieri e istorie, azi e cadou, maine e mister''.
''societatea ne obliga sa fim fericiti''.

aceasta ultima afirmatie, in acelasi timp grava si ironica, m-a speriat.
azi se vorbeste mult despre fericire, oriunde, oricand, dar mai ales usor, de parca a devenit determinabila si chiar marketabila, pe cand tocmai asta nu e.
poate in realitate nici nu e deloc, poate e doar o notiune abstracta.

dar oare exista inaptitudine la fericire? iar daca ratarea la fericire inseamna handicap, oare cati handicapati de acest gen exista? n-ar trebui sa se adapteze lumea cu toalete speciale pentru ei? ar forma ei membrii unor cercuri exclusiviste, s-ar crea chiar si locuri de parcare la mall-uri pentru ei?

cand eram mica, cu o ingenua si incocenta viziune imi imaginam ca dreptul la fericire se castiga intrinsec, odata cu viata. si am asteptat mereu sa intru in aceste drepturi, sa se intample ceva, ceva care sa o aduca si sa o instaleze in viata mea. si asteptatarea nu a fost in zadar, insa nici vorba de vreo instalare:)

fericirea: o magie ce coboara peste cei norocosi, isi savarseste asupra lor o vraja in pretul a cateva clipe si apoi dispare.

si totusi e frumos sa traiesti intre intrebari, chiar si in absenta intelegerii, intrebarile pe mine ma fac intr-un fel ''fericita''. poate nu e tocmai o fericire, poate e doar o bucurie marunta, insa cu siguranta a nu-ti ridica niciuna este tristetea intruchipata.
cu alte cuvinte, duceti-va la teatru!

Niciun comentariu:

Pagini